Lansare de carte – Aurel Dobre – Scoala de la Miraveda

Astăzi am “bătut în cuie” locul și data lansării romanului “Școala de la Miraveda” și anume Centrul județean de cultură și creație Călărași, luni, 17.09.2018, ora 17.00.
Am conceput afișul evenimentului și l-am trimis la printat.

Fragment:
“– Am înțeles de la maică-ta, că vrei să mergi la teoretic! Dacă vrei aici, în Oraș, de ce nu mergi, măcar la economic? De- acolo ieși contabil, de la teoretic ce ieși? Hai, zi-mi și mie ce ieși, că io n-am aflat ce ieși!
În absența mamei sale, Elaur nu voia să continue, dar tatăl său nu-l slăbea din priviri, așteptând răspunsul la întrebare:
– După liceu, dau examen la facultate, în Capitală!
– Măi, tată! Tu crezi că la facultate intră oricine? Acolo intră copii de oameni grei! Ba chiar am auzit că unii dau bani mulți să intre! Treaba ta! Cu maică-ta ai hotărât, ei să-i ceri bani de-acu’ încolo! Elaur tăcu, gândindu-se că trebuie să vorbească din nou cu mama sa, dar simți că va avea de luptat cu tatăl lui.
După încă trei-patru zile, într-o seară, venind din Oraș, intră în casă, fără să fie auzit. În dormitorul lor, părinții lui discutau în contradictoriu, auzind vocea tatălui său:
– Numai tu i-ai dat în bună lui Elaur, cu teoreticu’-ăsta! Patru ani de liceu! Hai să zicem că intră la facultate. Încă patru sau cinci ani, se fac în total opt-nouă ani. Te-ai gândit cu ce-l ținem în școală, atâția ani? O mai avem și pe Minela!
– Hai mă, țâcușor! Dumnezeu e bun, nu ne lasă, îi răspunse Martia. Elaur îi mai auzise pe părinții lui spunându-și unul altuia țâcușor, dar nu în prezența lor, a copiilor. Simțea că e semn bun că măcar nu se certau din cauza lui. Tramian, continuă: 
– Măine-poimâine vine și nunta Alenei. Știi și tu ce înseamnă nunta de fată? Cheltuiești o grămadă de bani și după nuntă, banii strânși din dar îi ia socrul mare. Dacă vrea să le dea ceva la tineri, bine, dacă nu, spune că nu și-a scos cheltuiala și parcă văd că tot noi trebuie să-i ajutăm!
– Ai dreptate și tu, n-am ce zice! Dar Dumnezeu e mare și
ne-ajută! Meseria asta cu tapetu’ cine mi-a dat-o, dacă nu Dumnezeu? El mi-a dat în gând să mă apuc de tapet și tot El m-a învățat cum să fac!
– Stai să vedem cum merge! Ești la-nceput! Să nu trebuiască să te-ntorci la lipit case cu pământ, că nu te mai las! Ți-ai distrus destul sănătatea și ți-ai băgat reumatism în oase!
– Uite, săptămâna viitoare, am încă două camere de pus cu tapet! A început să prindă moda asta! Încet-încet vin clienții!
– Bine, țâcușorul meu, dar nici nu trebuie să te distrugi cu munca. Mă doare sufletul, când te văd așa obosită. Copiii le știu pe-ale lor, iar noi le știm pe-ale noastre!
– Măcar că mănânc pământ de sub picioare și-l țin pe Elaur în liceu și-n facultate! Câți părinți n-ar vrea să aibă un băiat ca el? El e mulțumirea și mândria mea!
Lui Elaur, care stătea în capătul holului, i se umeziseră ochii și cu un nod în găt, așteptă câteva secunde, după care închise ușa de la intrare cu zgomot și aprinse lumina pe hol.
– Elaure, tu ești, mamă? Vezi că ți-am lăsat mâncare-n bucătărie. Să nu te culci nemâncat!
Își drese glasul și încuviință cu un „Da, mamă!”, care tot ieși puțin gâtuit de emoție. Se duse în camera lui și aprinse lumina, așezându-se la masa la care își făcea de obicei temele, cu coatele pe masă și ținându-și obrajii în palme. Stătu așa câteva minute, înțelegând pentru prima oară și îngrijorarea tatălui său. Chiar se gândea, că ar fi mai bine să urmeze sfatul lui, de a merge la Liceul militar, când se auzi un ciocănit la ușă și vocea Martiei:
– Pot să intru?
După da-ul lui, Martia intră în cameră, în timp ce Elaur, luă repede o carte de pe masă, făcându-se că citește din ea:
– Hai că-ți pun io să mănânci! Cu cititu’ tău, uiți și de mâncare!
Au trecut, amândoi, în bucătaria de iarnă și Martia luă un prosop de bucătărie și o farfurie mai mică, pusă drept capac, de deasupra farfuriei cu pilaf de pui. Venise să se asigure că Elaur mănâncă pilaful pregătit pentru el, dar și să vorbească amândoi.
– Poate ar fi mai bine să mă duc la Liceul militar!
– Ia mai lasă-mă cu Liceul militar! Te duci unde vrei tu! Eu chiar te vreau aici în Oraș, lângă mine! Știu că lu’ tac-tu i-ar fi mai ușor să plătească statul, dar nu te lasă mama să faci șapte ani de armată pentru asta! Și-apoi, să stai toată viața la ordin? Am văzut eu la frate-miu!
Ridicând ochii din farfurie, Elaur văzu ochii mamei sale stălucind și privind mâinile ei roșii, ușor scorojite de var, cu pumnii strănși, ce nu lăsau loc de compasiune, se simți ca un copil mic, în fața muntelui de voință din fața sa. Martia îl privea mâncând, învăluindu-l cu dragostea ei, la care adăuga mereu și dragostea pentru Nion, primul ei leagăn.”

Sursa: Scoala de la Miraveda

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Acest continut este protejat. Pentru mai multe detalii contactati un reprezentat al site-ului