Primul caz de COVID-19 in Calarasi

Vă informăm că, la data de 20.03.2020, în județul Călărași, se află în monitorizare 395 de persoane izolate la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. În carantină instutiționalizată există 43 de persoane.
Persoanele aflate în izolare la domiciliu și în carantină nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus COVID-19 și au o stare de sănătate bună. Dintre persoanele internate la secția de boli contagioase a Spitalului Județean de Urgență Călărași, s-au recoltat probe pentru toate cele 9 persoane, iar rezultatul uneia dintre probe este pozitiv, restul de 8 sunt negative sau în așteptare.
Persoana confirmată cu COVID-19 este venită în țară în data de 17.03.2020, iar în data de 18.03.2020 s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Călărași cu simptomatologie ușoară specifică infecției cu noul coronavirus, fiind internată pe secția de boli contagioase. La primirea rezultatului, pacientul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș București.

Conform propriei declarații, la venirea în țară, persoana a mers direct la domiciliu și s-a autoizolat. Menționăm că în acest moment, ancheta epidemiologică legată de acest caz este în desfășurare.

VĂ RUGĂM SĂ VĂ INFORMAȚI DOAR DIN SURSE OFICIALE, SĂ RESPECTAȚI MĂSURILE TRANSMISE DE AUTORITĂȚI ȘI SĂ NU PĂRĂSIȚI LOCUINȚA DECÂT DACĂ ESTE NEAPĂRAT NECESAR!

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Acest continut este protejat. Pentru mai multe detalii contactati un reprezentat al site-ului